Nevoia de un străin care te cunoaște

z_7f4719f4

În seri de astea priăvăratice te bântuie tot mai des gânduri , doruri și ceva nedefinit încă, de parcă ar fi o amărăciune sau un foc ce te arde pe dinauntru. Ceva. Și acel ceva te schimbă, te transformă și brusc realizezi că nu mai ești tu, că oamenii de lângă tine sunt niște străini și cei care cândva îți împărtășeau bucuriile și tristețile, azi, pur și simplu nu te mai recunosc.

Ce se întâmplă?

Observi că parcă te privesc altfel, te studiază, îți pun întrebări care nu necesită răspunsuri și așteaptă să vadă cum o să reacționezi. Și tu? Culmea. Nu îi auzi. Ești. Dar nu lîngă ei. Respiri. Dar s-ar părea că pentru ultima dată… Te sufocă doar unicul gând că nu mai e ca mai înainte. Te-ai întors ,dar ce folos? Se pare că și copacii, casele, drumurile latră la tine de străin ce ai devenit. Și brusc te așezi la Masa Tăcerii și contempli în singurătate, pentru că altceva nu mai știi și nu mai ai ce să faci.

De atâtea zile credeai că locul care ți-a legănat amintirile te va aștepta, te va primi cu brațele întinse și va plînge la pieptu-ți și…  într-un final realizezi că alergi în întîmpinarea unui gol. Gol ce îți cuprinde ființa,sufletul și te lasă răvășit.

Rămîî cu așteptări neîmplinite, locuri reci și oameni străini ce te mai privesc din curiozitate să vadă dacă te-ai schimbat sau nu. Cât de ciudat nu ar fi dar ajungi într-un moment când sufletul îți urlă de tristețe și strigă în plină zi neauzit de nimeni. Atunci te oprești îți ștergi lacrimile și privești în jur, privești dincolo de aparențe și ambalaje, privești în adâng…astfel întrebându-te, tu ai devenit străin sau poate ei? Rămîne și asta o taină a oamenilor și a locurilor ce cândva au făcut parte din tine, iar acum…acum și-au luat fiecare bucățica sa și au plecat. Unde? Nu se știe. Însă te-au făcut să nu te mai recunoști  pe tine însuți sau poate sunt doar niște iluzii în seri primăvăratice, cert este faptul că golul din suflet nu mai dispare nici chiar atunci când s-ar părea că tot de ce ai nevoie e lângă tine. S-ar părea că ai nevoie de ceva mai mult, ceva ce să  privească în adânc și să-ți șoptească: Te cunosc. Acea nevoie nebună de un străin care te cunoaște, te macină și te face să mergi mai departe…

Lr4Bn1VzAfg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s