Cuibul visurilor

7270305-R3L8T8D-600-i_love_spring_by_lequip-d4p5ct3

“Oricât de mult s-ar avânta fericirea noastră spre stele și spre soare, cu oricâtă beautitudine ne-am înălța mâinile, la un moment dat fericirea și visul se destramă, sfârșitul fiind mereu același: deplângem ceea ce am pierdut. Este foarte greu să fii om! Să vrei să mergi mereu mână în mână cu cineva, dar să rămâi mereu singur fiindcă așa o cer legile imuabile. Să te lupți o viață întreagă, să jubilezi, să suferi și pînă la urmă să rămâi doar cu cântecul rândunicii:” Cât de departe este ce-al meu a fost odată!” Nicio rândunică nu-ți readuce ceea ce ai pierdut, deși aceasta continuă să cânte întocmai ca odinioară. Viața merge înainte, tot înainte, până ajungem să ne jelească și pe noi o gură iubită:  “Cât de departe este ce-al meu a fost odată!”

E.M.Remarque

Advertisements

Nevoia de un străin care te cunoaște

z_7f4719f4

În seri de astea priăvăratice te bântuie tot mai des gânduri , doruri și ceva nedefinit încă, de parcă ar fi o amărăciune sau un foc ce te arde pe dinauntru. Ceva. Și acel ceva te schimbă, te transformă și brusc realizezi că nu mai ești tu, că oamenii de lângă tine sunt niște străini și cei care cândva îți împărtășeau bucuriile și tristețile, azi, pur și simplu nu te mai recunosc.

Ce se întâmplă?

Observi că parcă te privesc altfel, te studiază, îți pun întrebări care nu necesită răspunsuri și așteaptă să vadă cum o să reacționezi. Și tu? Culmea. Nu îi auzi. Ești. Dar nu lîngă ei. Respiri. Dar s-ar părea că pentru ultima dată… Te sufocă doar unicul gând că nu mai e ca mai înainte. Te-ai întors ,dar ce folos? Se pare că și copacii, casele, drumurile latră la tine de străin ce ai devenit. Și brusc te așezi la Masa Tăcerii și contempli în singurătate, pentru că altceva nu mai știi și nu mai ai ce să faci.

De atâtea zile credeai că locul care ți-a legănat amintirile te va aștepta, te va primi cu brațele întinse și va plînge la pieptu-ți și…  într-un final realizezi că alergi în întîmpinarea unui gol. Gol ce îți cuprinde ființa,sufletul și te lasă răvășit.

Rămîî cu așteptări neîmplinite, locuri reci și oameni străini ce te mai privesc din curiozitate să vadă dacă te-ai schimbat sau nu. Cât de ciudat nu ar fi dar ajungi într-un moment când sufletul îți urlă de tristețe și strigă în plină zi neauzit de nimeni. Atunci te oprești îți ștergi lacrimile și privești în jur, privești dincolo de aparențe și ambalaje, privești în adâng…astfel întrebându-te, tu ai devenit străin sau poate ei? Rămîne și asta o taină a oamenilor și a locurilor ce cândva au făcut parte din tine, iar acum…acum și-au luat fiecare bucățica sa și au plecat. Unde? Nu se știe. Însă te-au făcut să nu te mai recunoști  pe tine însuți sau poate sunt doar niște iluzii în seri primăvăratice, cert este faptul că golul din suflet nu mai dispare nici chiar atunci când s-ar părea că tot de ce ai nevoie e lângă tine. S-ar părea că ai nevoie de ceva mai mult, ceva ce să  privească în adânc și să-ți șoptească: Te cunosc. Acea nevoie nebună de un străin care te cunoaște, te macină și te face să mergi mai departe…

Lr4Bn1VzAfg

Bilet spre nicăieri

N-GYRGYD4Tc

Azi. 

Mi-am procurat un bilet. 

Un bilet care nu duce nicăieri altundeva, decat spre fericire.

Urc.

Urc in trenul cu destinații neidentificate incă…

Și plec.

Plec…cu toată încrederea că stația indicată pe bilet există!

Cred…și până la urmă credința e tot ce mai contează…

Tot.

Hai să stăm sub ploaia de fluturi

IMAG2057-1-1

Sunt zile în care plouă…plouă cu vise, doruri și fluturi.

Zile în care te-aș invita să stăm sub ploaie și să zâmbim. De ce? Pentru că ploaia ne poate curăța de orice imperfecțiune, răutate și falsitate, lăsându-ne suflete sincere și pline de căldură.

Hai să stam sub ploaia de fluturi, să privim adânc în suflet și să contemplăm tăcerea. Să ne lăsăm purtați pe aripi de vise și să îngânăm un căntec  demult uitat.

Hai pur și simplu să stam sub ploaie, să lăsăm sufletul murdar să devină imaculat . Hai să fim mai buni, mai sinceri și mai transparenți!

Să lăsăm ca fiecare picătură de ploaie să coboare în noi cerul, iar fiecare fluture să ne aducă veșnicia în priviri.

Sunt zile în care plouă…așa – din senin – cu fluturi, doruri și vise!

Și sunt zile în care o singură ploaie îți schimbă viața și zâmbetul!

Hai să stam sub ploaie, vrei? ^_^