Aş vrea să ştii că totul e Trecut

Aş vrea să ştii că nu mă mai gândesc la tine. Nu mai eşti cerul meu şi eu nu mai sunt pământul pe care ai fi vrut tu atât de mult să-l îmbrăţişezi. Nu mai sunt acea fiinţă zglobie în ochii careia puteai găsi o licărire. Acum, dacă ar fi să te întorci ai găsi un foc care te-ar putea arde dacă nu ai şti cum să-l foloseşti.
Aş vrea să ştii că nu te mai regăsesc în oamenii de pe stradă, nu mai tresar la auzul vre-unei voci care s-ar părea că seamănă atât de mult cu a ta.

7-8kY8pvtMY
Am învăţat multe. Am învăţat că uneori trebuie să pierzi ceva ca mai apoi să ştii cum să preţuieşti. A durut. Dar ştiu de altfel, că nimic nu se învaţă fără efort şi durere.
Aşa e. A fost mai greu partea cu uitatul, dar uite că se pare că reuşesc şi în locul unui cer cenuşiu se pare că se iveste unul senin cu ploi primăvăratice.
Uite că nu mai sunt cea de ieri, mereu cu capul în nori. Nu, nu m-am schimbat! Doar că o parte din mine a rămas la tine şi cealaltă care era la mine tânjea nebuneşte după aia care era a ta deja. Dar cu timpul s-a vindecat de acest dor şi acuma e mai uşor să  şi respir.
Să ştii că acum, privind înapoi văd doar lecţii, trandafiri frumoşi pe care nu am ştiut să-i culeg şi m-am rănit rău de tot. Dar iată că m-am vindecat, cert fiind faptul că mi-au rămas cicatricele. Dar le pot ascunde. Azi totul e posibil

Şi mai ştii ceva? Nu te-am minţit niciodată, deşi credea-i că o fac. Dar ce mai contează trecutul, că uneori te poate şi “omorî”. Te poate lua ca prizonier pentru mulţi ani înainte şi te poate şi înlănţui fără milă. Că trecutul nu are “suflet” .Te îmbrăţişează şi te sărută, ca mai apoi să îţi tragă şi o palmă.
Aş vrea să mai ştii că mi-am găsit cheia inimii.

AudreySimper5

Hmmm….credeam că tu mi-ai furat-o, dar din neatenţie am pierdut-o undeva pe holurile pustii şi reci de toamnă tirzie. Chiar îmi pare rău de gândul că poţi fi un “hoţ” .
Să îţi mai spun ceva? Mi-am şi făcut curat în inimă, mi-am deschis larg ferestrele… Da, acum în februarie. Ştii, că era o zi cu soare,atunci era ziua în care soarele a pătruns printre ferestrele murdare şi greoaie de amintiri. Le-am spălat şi iata-le curate, straliucitoare chiar, aşteptând zile senine primăvăratice. Habar n-am cum am putut să nu am grijă de locul cela mic ascuns. Ahh,da, îmi pierdusem cheia, deşi nu prea cred că asta e cauza…
Şi să mai ştii că acolo undeva pe raft mai stă imaginea ta, aşa ,pur şi simplu, că părea prea gol fără ea în încăpere. Dar aşa e şi mai bine parcă.

602747_589178551130929_656601280_n
Şi iată…aş vrea să ştii că nu mai eşti un “hoţ” aşa cum te-am crezut, eşti doar un suflet care ai cerut frumos să intri, bătând la uşă. Aşteptînd. De ce nu ţi-am deschis? Ai uitat?Cheiţa…o pierdusem.
Aş vrea să mai ştii că am găsit-o şi te-aş invita să vii, aşa, ca un străin, să mai schimbăm câte o vorbă şi să vezi că mi-am făcut curat. NU cred să vii, dar dacă totuşi eşti în treacăt, nu uita că nu mă mai gândesc la tine dar… te mai aştept. Aşa pur şi simplu să bem un ceai de romaniţe şi să vezi că mi-am făcut curat.
Mi-am făcut curat…dar imaginea ta e tot acolo, pe raft.
Nu mai eşti. Nu mai sunt. Nu mai suntem. Mi-au rămas doar minutele şi iată că din nou e o altă zi. Şi totul e trecut. Totul. Până şi noi. Suntem. Am fost…

1896962_623276284411938_1713521731_n

Advertisements

Prezent şi credincios şi în viaţa mea

Deci, sunt mega entuziasmată, am găsit ceea ce căutam de mult timp, exact ceea ce îmi trebuia!
Despre ce vorbesc?
mmmm…normal că despre cărţi 🙂

01
E una dintre cele mai frumoase şi interesante cărţi!
Care e?
Cred că ai mai auzit de ea, dar nu ştiu dacă ai şi citit-o. Dacă nu, atunci să o faci numaidecât!
“Prezent şi credincios…şi în viaţa mea” de Viorel Iuga, acesta e si titlul.

viorel-iuga-la-peniel-5
Viorel Iuga ? Încă nu ştii cine e?
Stai să îţi spun câte ceva ce zice el în cartea asta şi imediat vei înţelege:
Dintotdeauna “îşi dorea biruinţă, dar Învingătorul era El.”
El ştia încă din tinereţe “că orice relaţie ruptă se poate înnoda, numai că nodul tot va rămâne.” 
“Omul nu trebuie să rămână acolo unde este. Oriunde s-ar afla, el trebuie să progreseze” mai spunea el.
În clipele în care a întîlnit greutăţi în misiune şi acestea au fost destul de multe, a constatat că “…misiunea nu este întotdeauna uşoară, dar bucuria pe care o aduce estetotdeauna mare.”
Fiind la una dintre inormantari în Bucureşti a văzut că au venit foarte puţini oameni şi a înţeles încă un lucru că “Oamenii au devenit tot mai ocupaţi şi tot mai întristaţi. Ce bine că fericirea noastră nu ţine de numărul celor care participă la înmormântare! Ce bine că binecuvîntările noastre vremmelnice sau veşnice nu ţin de cât de cunoscuţi suntem şicât de apreciaţi suntem în ochii semenilor!” 
Spunea : ” Mă bucur de tot ce-i în jurul meu şi mă întristez când văd intervenţia noastră distrugătoare asupra “grădinii Lui.”
Era şi este un Om care “dorea încă din tinereţe să facă ceva frumos, semnificativ” şi ia reuşit, pentru că “El era Prezent şi Credincios”.
Am mai aflat că atunci când se adunau la programul de seară de la biserica, “pentru fiecare minut de întârziere se învăţa câte un verset.” Cred că dacă am practica chestia asta şi noi am cunoaşte mai multe sau nu am mai întârzia cel putin 🙂
Câţi dintre voi aţi mai ştiut că prima dată când a întîlnit-o pe viitoarea lui soţie nici nu a salutat-o? Pai, da, zicea şi el “de unde aveam să ştiu că ea e viitoarea mea soţie”.(poate dacă ştia o şi saluta) 😉

3
Interesant momentul ăsta când citeam cum era în armată. Avea pătură scurta şi îngheţa mereu la picioare(cine îl cunoaşte ştie că e înalt). Dar mare ia mai fost bucuria când au primit paturi mari, lungi din America. Spunea că “o pătură lungă este o adevărată comoară, întotdeauna!” 🙂
Când a întîlnit “Primul moment de tristeţe” a înţeles “important este să ştii să treci prin vremuri grele fără să rămână răni în sufletul tău sau al altora.” 
Într-un final afirmă cu toată puterea şi tăria că “Dumnezeu era prezent şi credincios de fiecare dată chiar şi atunci când poate nici nu realiza”.
După cum va-ţi dat bine seama această carte urmăreşte câteva secvenţe din filmul vieţii sale.

d5I5-9kzAeM

Viaţă de la ţară, săracă, kilometri parcurşi pe jos, ploi care i-au spălat pe drumuri dar aş vrea să nu uitaţi că El era prezent şi credincios!
Nu vreau să vorbesc multe, să aduc multă vervă şi elogii pentru că sunt încredinţată că Dumnezeu a lucrat şi lucrează prin El. El să fie lăudat!
Îmi place foarte mult cum încheie această carte şi anume cu următoarele cuvinte “Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi altceva decât un om. Da, Dumnezeu încă foloseşte oameni. Nu contează unde s-au născut, în ce generaţie, loc sau ţară. Nu contează cât de modest este începutul şi ce şanse îţi dau oamenii. Când Dumnezeu alege să folosească pe cineva, o va face exact aşa cum doreşte. Oricât ai fi de slab şi oricât de puţine ar fi şansele omeneşti pe care le-ai avea, Domnul poate să te folosească! Alege-L ca pe cel mai bun Părinte,ascultă-L ca pe singurul Stăpân şi foloseşte tot ce îţi oferă cu înţelepciune de sus.” 
Nuştiu dacă am reuşit să te motivez să citesti cartea, dar  un lucru vreau să ştii că Dumnezeu poate fi prezent şi credincios si în viată ta! Trebuie doar să îl chemi, să îl laşi să o facă…
Deci, Viorel Iuga e omul pe care Dumnezeu l-a folosit şi îl foloseşte pentru El, pentru oameni! 
Am fost inspirată enorm de mult de devotamentul pe care îl are faţă de tot ce e Sfânt, de dedicarea pe care o manifestă încă din tinereţe in pofida timpurilor grele.
Se merită să urmărim viată celora care au umblat şi umblă cu Dumnezeu!

M5tee9ZxXFE

 
P.S. Am fost atât de entuziasmată de intlnirea de joi seara la care a vorbit, încât i-am cumpărat cartea şi în 2 seri am şi terminat-o, simtindu-l pe El prezent şi credincios! 

IMAG1903

Nimic nou pe frontul de vest

”Nimic nou pe frontul de vest”  de Erich Maria Remarque

erich-maria-remarque-nimic-nou-pe-frontul-de-vestDin puţinele cărţi pe care le-am citit, asta m-a impresionat profund. Am citit-o cu sufletul la gură, simţind parcă fiecare bubuitură, fiacare rană provocată de război.

Din primele pagini am aflat că protagonistul are vârsta mea, doar 19 ani. E pe front cu alţi colegi de clasa. Zilele care le petrece acolo sunt groaznice, chinuitoare.
Paul Bäumer(protagonistul)- sensibil în liceu, visător şi romantic, războiul însă îl transformă într-o fiinţă crudă, indiferentă. Nu-şi mai poate aminti nimic din ce a fost cândva, e doar un străin faţă de adolescentul de ieri. E un soldat. Trăieşte o dramă imensă a sufletului, o trăieşte alături de cei şapte colegi de clasa care au rămas în viaţă, restul au fost ucişi. Îşi vede murind pe rând colegii,prietenii. De altfel, războiul e locul din care nimeni nu mai are scăpare. Chiar de o are, nu mai e cel de dinainte. E un soldat care luptă, îndură foamea, salvează colegii, atacă duşmanul(care e şi el om).

u1576677poza”Suntem părăsiţi ca nişte copii şi experimentaţi ca oamenii bătrâni, suntem cruzi, şi trişti, şi superficiali – cred că suntem pierduţi.” Astfel sunt cei de pe front. Tineri care după război nu vor avea nimic. Tineri care s-au trezit pe front fără să-şi găsească vre-un loc în societate, fără speranţa că îl vor mai găsi la întoarcere. Tineri care nu au cunoscut niciodată iubirea unui alt suflet… Tineri… Front… Soldaţi… 
O nuvela care trebuie citită ca să fie înţeleasă şi simţită.
P.S. Aşteptam  un altfel de final, unul cât de cât “fericit”…dar na, război a fost! Iar Războiul e Război!!!

stire-arm

Gânduri de pe front(culese din istoria soldatului):
“…pentru că omul e mai întîi de toate animal, peste care s-a uns puţină decentă, ca pe o felie de pâine untura.” 
***
“Pentru nimeni pământul nu e atât de important ca pentru Soldat. Când Soldatul se lipeşte de el, îndelung, violent, când îşi îngroapă adânc faţa şi membrele în el, înfricoşat de moarte din pricina bombardamentelor, atunci pământul e unicul său prieten, fratele său, mama sa; Soldatul îşi geme teama şi strigătele, în tăcerea şi la adăpostul lui, şi pământulle primeşte şi-i dă apoi drumul pentru alte zece secunde de fugă şi viaţă, după care, îl cuprinde din nou, şi uneori pentru totdeauna. 
Pământ – pământ- pământ!” 
***
“…e cea mai mare crimă să te foloseşti de animale în război.” 
***
“…groaza se poate îndura dacă te faci că plouă, dar te ucide dacă te gândeşti la ea.” 
*** 
“Ceasurile zboară repede când te frământă gândurile.” 

IMAG18966
*** 
“Mâinile noastre sunt pământ, trupurile noastre argilă, iar ochii noştri stropi de ploaie. Nu ştim dacă mai trăim.” 
*** 
“Zilele sunt că nişte îngeri înveşmîntaţi în aur şi albastru, impasibili deasupra câmpului distrugerii.” 
*** 
“Ceea ce mă atrage cu o faţă covârşitoare acasă, ceea ce mă aşteaptă acolo sunt sentimentele. E setea de viaţă, de dragostea de patrie, e sângele, e beţia de-a a fi salvat. Dar nusunt ţeluri.” 
*** 
Lunile şi anii n-au decât să treacă, nu-mi mai pot lua nimic, n-au ce să-mi mai ia. Sunt atât de singur şi fără aşteptări, încât le pot privi în faţă fără teamă.” 
*** 
Ah, mamă, mamă! De ce nu te i-au acum în braţe ca să murim împreună! Ce fiinţe nenorocite suntem! 
– 
Ah, mamă,mamă! Hai să ne ridicăm şi să pornim înapoi de-a lungul anilor, pînă când vom, rămîne doar noi doi, mamă! 
– 
Ah, mamă, mamă, cum se poate concepe să fiu silit să plec de lângă tine, cine, în afară de tine, are vreun drept asupra mea. Sunt încă aici, iar tu eşti aproape de mine,…,trebuiesă ne spunem multe, dar nu vom putea niciodată.”

Dor nebun de ea

Nu ştiu dacă există ceva mai frumos ca ea. Copilăria.
Mi s-a făcut dor la nebunie de copilarie. Dor de acele zile lungi fără griji. Zile în care făceam fluturaşi sau îngeraşi în zăpadă.

Dor nebun de ea…
***
La întrebarea: “Tu ce vrei să fii?”
Deseori răspund: “Vreau să mai fiu copil. Încă o dată.” 🙂

P.S. acest filmuleţ mi-a adus aminte de copilărie. I-a vezi, ţie de ce îţi aduce aminte?

Vizionare plăcută!

Povestea lor

Erau tineri şi frumoşi.

Acum. Doar frumoşi au rămas. Povestea lor, pare a fi una lungă. Lungă. Frumoasă. Nu i-am cunoscut niciodată, dar i-am întîlnit în fiecare zi, ani la rând.

Imagine

  Îi urmăream, mai bine zis îi admiram.
 Doamne,cât de frumoşi erau împreună. Erau.
Deci, povestea lor începe de demult. Eu doar sfîrşitul frumos şi trist l-am urmărit.

În fiecare dimineaţă mergeam la liceu şi treceam pe la poartă lor, care era închisă, în semn de a nu lasă lumea să-i deranjeze. Ei erau deja în prag. El mereu cu miina întinsă oaştepta să o ajute să coboare. În cealaltă, ţinea mereu o floare(habar n-am de unde o lua în plină iarnă la 7:30). Aşa era în fiecare dimineaţă. El ieşea primul, o aştepta. Apoi împreună plecau la braţ să se plimbe…
Îi urmăream, mai bine zis îi admirăm.
 Uneori chiar întîrziind şi la ore. Dar eram fericită, pentru că ei erau frumoşi. Pot să zic că şi tineri, deşi purtau mulţi ani în spate, care îi făceau să se aplece de greutatea lor. Erau tineri. Tineri pentru că încă se mai iubeau.
Îi urmăream, mai bine zis îi admirăm, dimineaţă după dimineaţă.
 Nu am obosit niciodată să-i privesc .Erau atât de frumoşi. Atât de tineri când se ţineau de mâna.
Au trecut cam 3 ani şi tot împreună erau. Tot atât de îndrăgostiţi ca doi adolescenţi într-o zi de mai. Dar…într-o dimineaţă l-am văzut singur afară pe prag. Ea era bolnavă.Dimineţile le petreceau tot împreună, dar nimeni nu-i mai vedea. Şi eu parcă uitam cât de frumoşi erau. Cât de tineri.
Zile la rând eram cu gândul la ei. Oare ce fac? Cum sunt? Oare au îmbătrânit?
În acea dimineaţă m-am trezit mai devreme. Ploua. Era o zi rece de aprilie. Vântul bătea nebuneşte în geam. Eram neliniştită. Nu înţelegeam de ce m-am trezit la ora asta. Ploua. Am ieşit mai devreme din casă, trec iar pe lîngă poartă veche. Dar, azi e deschisă larg. Uşa deschisă. O cruce lîngă ea. Un bocet înăbuşit înăuntru. Plouă. O lacrimă se prelinge pe obraz sau poate nu. Plouă. Şi nu mai înţeleg plîng sau sunt picăturile de ploaie rece pe obraz. Nu înţeleg El sau Ea? Mi se formase un nod în gât şi aş fi vrut să strig. Să urlu. Pentru că ei erau frumoşi. Erau tineri. Se iubeau.
Privesc la ceas, sunt în întîrziere. Nu mai contează. Întru. Văd acelaş om frumos, îmbătrânit parcă, plingand lîngă ea. Tot tânăra rămase. A iubit pînă la ultima răsuflare. Fac încă un pas. Stau lîngă el. Tac. Cuvintele nu rezolva nimic în acest caz. Îl văd cum mă priveşte şi parcă mi-ar fi spus din priviri “prea tânăra era, încă mai iubea”. Îi privesc. Tac. Nici nu mai ştiu cum am ieşit şi cum am ajuns la liceu. Dar era deja ora 9 şi ceva. Acea zi a trecut la nebunie de greu. O veşnicie.
Au trecut ceva zile. Poarta lor e tot deschisă. Parcă ar fi chemat-o să vină înapoi. El, îmbătrînise. Dimineţile o aştepta la gard cu o speranţa în ochi. De parcă ea plecase pînă la magazin, iar pe el l-a lăsat să o aştepte. Aşa că doi îndrăgostiţi. Dar nu era să vină. O aşteaptă şi azi .Fără flori. Ştie totuşi. N-o să vină. Dar o aşteaptă. Şi mă petrece cu privirea de parcă mi-ar spune : “dacă o vezi să-i zici că o aştept”.
Nu am întîlnit-o niciodată. Ea plecase. El a rămas. Şi în asta zi de 14 februarie el tot o mai aştepta. La gard. Cu flori. Mai bătrân că niciodată.
Imagine
Când m-a văzut că vin mi-a făcut semn să mă apropii. M-a privit. Câteva clipe a tăcut. Într-un târziu mi-a zis “să ştii că nu trebuie să iubeşti numai pe 14, trebuie să iubeşti 24/24 în fiecare zi. Trebuie să aştepţi, să aştepţi. O să vină. Neapărat o să vină.”
Poate că vorbea de ea. Poate că vorbea de El. Am înţeles un lucru: trebuie să aştept. Şi fără flori. Să aştept doar. “O să vină. Neapărat o să vină.”
P.S. Dacă el o asteaptă ştiind că n-o să vină, de ce să nu aştept şi eu? În cazul meu , El va veni. Important e să nu iubesc numai pe 14, să iubesc 24/24 în fiecare zi!
europahoel130213_1

Ce e mai de preţ în tine? Omul sau Fotograful?

Un filmuleţ de doar 5 minute, dar care e plin de emoţii,sentimente pe care nu le găseşti nici într-un film de câteva ceasuri.Un filmuleţ care este câştigătorul Premiului Festivalului de Scurtmetraje Manhattan, ediţia 2007.
Un film despre oameni, pentru oameni.
***
Deci, imaginează-ţi că eşti fotograf.
În faţa ta un bărbat ameninţă cu arma o fetiţă.
Ce  faci?
O mişcare pentru a-i salva viaţa sau … o fotografie?

P.S. Un film ce nu are nevoie de multe cuvinte, de altfel, privindu-l rămîi pe gânduri…

Tu, ce religie ai?

4ba6102face8

De fiecare dată când am ocazia să cunosc pe cineva, mai devreme sau mai târziu sunt întrebată: “Tu, ce religie ai?” Sincer, mă pune pe gânduri întrebarea asta, oare chiar e atât de important să am o religie ca să fiu om, să iubesc, să plîng, să râd şi să cred în Dumnezeu? Pe unii chiar i-am şi întrebat “Şi dacă nu am religie, nu mai vorbeşti cu mine?”
Zic că religia nu te face mai bun, nu te duce în rai şi tot nu ea te face să înţelegi adevăratele valori.. Religia nu mă face să fiu altfel, religia e doar un nume. Atât. Dacă aş zice că is ortodoxă, mi s-ar spune “nu se poate, prea mult crezi în Dumnezeu”. Păi, bine, dar nu asta înseamnă ortodox – drept credincios? Prin urmare ,cred, căci “oamenii nu se diferenţiază prin ceea ce zic, ci prin ceea ce fac”.(Eminescu)
Ştiu, biserica nu mă salvează, banii da-ţi la preot nici atâta.
Atâta timp cât nu îl cunosc personal pe Dumnezeu ,şi baptistă fiind , religia oricum nu-mi da garanţia vietiii veşnice.
Eram ceva timp în urmă într-un sat cu câţiva tineri, pentru a împărţi cadouri celor mici şi a colinda pe cei mai mari. În drum mă întîlneşte o bătrînică şi mă întreabă de ce se adună lumea în casa de cultură,ce se organizează. Îi spun că am venit cu colinda(evanghelizare) , o invit şi pe ea. Mă priveşte şi îmi răspunde: “Nu, că vezi, eu is de altă religie.” I-am zis că religia nu contează, că Dumnezeu e unu şi că is şi eu “drept credincioasă”, spunea că pleacă acasă şi vine. Nu ştiu dacă a mai venit sau nu, dar m-am gândit mult la ceea ce mi-a spus. Mă gândeam că, azi nu mai construim poduri între noi, ci ziduri(de alea groase ) şi într-un final rămînem doar noi şi religia. Oare ce câştigăm când ne urâm unii pe alţii şi ne batem cu pumnii în piept strigând ce religie avem? Oare care ne e religia când nici nu ştim cine e Dumnezeu în zile cu soare şi strigăm la cer când avem necazuri? Cine suntem atunci?

         Atâta timp cât religia nu îl include pe Dumnezeu, e o religie moartă. E doar un nume.
Ce religie am? Religia mea e Dumnezeu! Şi dacă Dumnezeu i-a iubit pe toţi , de ce să n-o fac şi eu? Iubesc oamenii, dar nu şi ceea ce fac, relele pe care le comit s.a.m.d. Iubesc suflete, nu şi ceea ce se promovează. Iubesc, pentru că şi El a iubit.
L-am pus pe Dumnezeu la cârma vieţii mele şi El e religia mea.
Dacă pînă acuma ai crezut că o oarecare religie te poate face mai bun, îţi poate ierta păcatele, te poate călăuzi, îmi pare rău dar, trebuie să îţi spun că nu e aşa.
Dumnezeu e religia de care avem nevoie, El e numele pe care trebuie să îl purtăm!
” Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!”
                                                                                          Osea 6:3