Hello February

Picnik collage

Am să-l salut pe Februarie cu mîinile deschise, nu pentru că vreau să uit de trecut ci pentru că îmi pasă mai mult de viitor. Am să îmbrăţişez, am să îmbrăţişez pînă la infint, chiar şi pe cel care mi-a dat o palmă în ianuarie. Promit.
Am să-l iubesc pe Februarie din toată inima, pentru că mă aduce tot mai aproape de o nouă primăvară. Am să-l iubesc chiar dacă mă îngheaţă.
Am să zâmbesc de mii de ori mai mult, nu pentru că în prima luna am făcut-o mai puţin, ci pentru că ziua de mîine vreau s-o fac mai frumoasă ca azi.
Am să las sufletul să zburde, în pofida tuturor interdictiilor şi vorbelor. Pentru că mai sunt Copil!
Am să mă bucur pentru că sunt printre “norocoşii” care mai pot iubi în 2014, chiar dacă uneori e atât de greu(dar nu şi imposibil).
Am să-l întîlnesc pe Februarie cu tot curajul şi am să scriu pe tăbliţa inimii : “Încearcă imposibilul. Nu începe de jos, pentru că eşti deja jos. Urcă repede, înainte să ţi se iascara. Dacă ţi-e frică, fă o rugăciune, dar mergi înainte! ” şi am să reuşesc. Pot!
Am mai scris un capitol, primul din 12 şi voi conţinua, pentru că am atâtea de scris pe “suflete”…am atâtea de spus…
Încep  o nouă filă şi de abia aştept să văd ce voi scrie 🙂
Acum nu îmi rămîne decât să zic : “Adio Ianuarie.Mulţumesc că ai existat!”
Un nou capitol,deci să-l scriem frumos!

Advertisements

Vreau o lume nebună

cer_albastru-1920x1200

Vreau o lume nebună…lume care tânjeşte după frumosul sincerităţii,a dragostei şi a credinţei…

Lume care se regăseşte în fiecare cuvînt citit, în fiecare filă învechită…Lume care citeşte din priviri, gesturi şi atingeri.

Lume…care vede Omul ca pe un Suflet cu dureri,doruri şi iubire, nu ca pe un trup care se mişcă fără sens…

Vreau o lume nebună după cer, după acel albastru care te înalţă, te curăţeşte şi te face să iubeşti necondiţionat…

Da,vreau o lume nebună…nebună după: frumos, cărţi, suflete şi cer…

 

Iubesc, pentru că în Tine se oglindeşte EL

b1PSxHXuP_g

Iubesc fiecare răsărit în care mă trezesc ştiind că eşti undeva alături. Acel răsărit în care nu mai contează e ultimul sau nu…

Iubesc fiecare adiere de vânt în care simt parfumul tău, făcându-mi inima să bată că niciodată.

Iubesc dimineţile în care trezindu-mă, gândul mi-e plin de Tine, de ochii Tăi.

Iubesc nopţile pline de linişte în care găsesc libertatea să stau cu mine şi să plîng.

Iubesc fiecare fluture care m-a făcut să visez în plină iarnă.

Iubesc fiecare fulg care nu are nici o putere să îngheţe sufletul în care te păstreze zile la rând.

Iubesc fiecare îmbrăţişare pe care niciodată nu ţi-am dăruit-o, pentru că de fiecare dată prezenţa ta mă face să stau pe loc.

Iubesc…Iubesc fiecare părticică din Tine, deşi Tu nu vrei să ştii.
Iubesc… chiar dacă iarna mă îngheaţă.

Fii Cântecul meu

pL4BFMfX658

Aş vrea să fii Cântecul meu, atunci când toţi mă părăsesc. Să te fredonez în clipe de durere şi în clipe de bucurie,în căderi şi ridicări. Să mă audă toţi ,chiar şi cei care nu pot auzi.

Să fii Cântecul meu fără de care să nu pot adormi, fără de care nu m-aş trezi. Să te port cu mine oriunde, chiar şi acolo unde mi s-ar interzice să cant, Tu să-mi fii în gând.Aş vrea să fii Cântecul meu, atunci când sufletul îmi declară război. Să te îngân şi să potolesc furtuna care m-ar slei de puteri şi m-ar doborî. Să mă ridic şi să cant, să urlu poate…iar Tu să nu dispari de pe buze niciodată.

Să fii un Cântec îngânat pe nişte clape îmbatrânite,dar… să fii. Să fii acea piesă care atinge fiecare strună a sufletului, vibraţiile cărora m-ar trezi la Viaţă.

Şi… te rog: fii Cântecul meu,fii în fiinţă mea,şterge-mi sufletul de praf şi lasă-mă să Te cânt, pentru că vreau să trăiesc cu Tine orice clipă, în ciuda oricăror interdicţii…

Fluturi de gheaţă în lipsa Ta

535487_139419809558908_1034989141_n

În lipsa Ta nu mai sunt eu, nu trăiesc. Exist.

În lipsa Ta nu pot să respir, mă sufoc de fiecare dată.

În lipsa Ta nici cerul nu e cer şi stelele parcă au devenit îndepărtate.

În lipsa Ta mă simt singură, deşi mă înconjoară zeci,sute de oameni.

În lipsa Ta şi inima parcă bate altfel,ca atunci când erai doar un străin.

În lipsa Ta nici noaptea nu e noapte,e pur şi simplu încă o zi fără soare.

În lipsa Ta am întîlnit durere şi bucuria parcă m-ar fi ocolit.

În lipsa Ta…şi doar în lipsa Ta… am întîlnit fluturi…Dar nu i-am recunoscut. Erau de gheaţă.

Şi totuşi… dacă după fiecare iarnă e o primăvară, eu o aştept!

M-a găsit Fericirea

Imagine

Fericirea. O căutăm cu toţi, însă puţin mai ajung să o găsească. O căutăm pretutindeni eşuînd de fiecare dată şi rămînînd tot mai goi şi mai nefericiţi decât eram.
Alergam după ea în fiecare zi – săptămîni, luni şi poate chiar ani la rând. Dăm bani pe ea cu speranţa că o vom primi dar nu primim nimic în schimb decât un suflet răvăşit şi gol.
Am căutat-o şi eu, am alergat prin pieţe, pe străzi întrebând de ea şi de fiecare dată primind doar un “nuştiu” în grabă. Am alergat nefericindu-mă mai mult, pentru că nu mai aveam nici timp ,nici puteri de a înainta. M-am aşezat pe o banca şi am lăcrimat abandonată, plină de resentimente şi trecut. Acolo am simţit o atingere pe umăr, stergandu-mi lacrimile am privit peste umăr şi am văzut alături un bătrîn înălbit de ani care ţinea în mâini o Carte. Mă privea în tăcere dar privirea-i blîndă parcă mi-ar fi vorbit fără cuvinte. Nu realizam totuşi ,e vis sau nu. Am întors capul să-l privesc din nou, surprinsă am realizat că nu mai e. Plecase. Lîngă mine rămase Cartea-I veche cu foi îngălbenite. Am privit-o curioasă la pagină deschisă şi am citit şovăielnic:
“Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea,
Şi cine se încrede în Domnul este fericit.”
Proverbe 16:20
Şi da,din acel moment nu mai alerg după fericire, n-o mai caut. Am găsit-o sau mai bine zis m-a găsit ea pe mine. Acea Carte a devenit un izvor de Fericire, a devenit elixirul fără de care nu aş fi ceea ce sunt.
Sunt fericită, pentru că Ea m-a găsit.

Strigăt de durere…

1525183_572658969495786_317985381_n

De câteva zile urăsc…da, o fac şi să nu mă condamnaţi pentru că am tot dreptul. Urăsc în numele lor, a celor care nu mai au lacrimi pentru plîns.

Am început să urăsc oamenii pe care-i întîlnesc, pe acei “oameni” dacă pot să-i numesc aşa, care se plimbă pe stradă cu un căţel şi nu mai pot de fericire. Cum “bre” poţi să te plimbi, să iubeşti, să îngrijeşti de un câine pe când de cei de lîngă tine nici nu îţi pasă, nici nu ai ochi să-i vezi.?

Au ajuns oare câinii mai scumpi decât Sufletele?

Am ajuns să urăsc neomenia…să detest indiferenţa celora care se plîng de sărăcie primind “pachete” de prin Italia şi Franţa. Urăsc şi să nu mă judecaţi, că am ajuns să ne lăsăm pe stradă propriul Suflet…Am ajuns să fim a nimănui din propria vină.

De câteva zile am ajuns să urăsc lumea în care m-am născut, lume în care ne construim castele afirmînd că nu avem bani, lume…cu sute de “skyscrapers” şi tot atâtea(dacă nu mai multe) orfelinate pe lîngă. Am ajuns să fim aşa cum suntem…fără suflet ,plini de sărăcie şi indiferenţă.

Şi să nu va mai întrebaţi de unde toate astea s-au adunat pe o bucăţică mică de pământ. Să nu va mai întrebaţi şi dacă totuşi a-ţi făcut-o va răspund eu : s-a ajuns aici pentru că am început să abandonăm Suflete şi să adoptăm câini(nu am nimic împotriva lor,dar oare sunt animalele mai presus decât Sufletul?), am început să ne minţim că nu avem bani pentru o bucăţică de pîine şi să avem pentru pizza şi coca-cola, am început să iubim lucrurile şi să folosim oamenii, am început să construim case mari şi pe lîngă ele sute şi mii de orfelinate…Dar uităm un lucru: căldura unui cămin nu constă în cei patru pereţi ci în inimi. Repet: căldura unui cămin nu constă într-o casă luxoasă plină cu de toate, ci într-un bordei fără ferestre, plin de Iubire, Îmbrăţişări şi Acceptare!

Am întîlnit cu durere oameni care nici nu doresc să audă de Suflet,oameni care mai degrabă ar îngriji un câine decât un copil şi am plîns…am plîns de mila acestor oameni care nici să plîngă nu mai ştiu… am plîns şi am strigat de durere neştiind cine şi unde a mai greşit…

De câteva zile urăsc…da,o fac şi să nu mă condamnaţi pentru că am tot dreptul. Şi o fac în numele lor, în numele acelor ochi de la un colţ de stradă care mă urmăresc.

Aş vrea să ştiţi că dacă am avea grijă de Suflete, nu ar mai fi nici câini pe stradă, nu am mai fi noi “lipiţi pământului” şi nu s-ar mai auzi de cutremurătorul “orfelinat” . Va asigur că dacă am învăţa să iubim Suflete şi Dumnezeu s-ar întoarce cu faţă spre noi…

Oameni buni, Oameni dragi de pretutindeni vă rog, va implor chiar să aveţi grijă de Suflet şi atunci(chiar dacă asta e atât de important) nici câinii nu vor mai hoinări pe străzi…

Va rog,va implor chiar…